Procesul tehnologic reprezintă ansamblul de operaţii mecanice, fizice, chimice, care prin acţiune simultană sau succesivă transformă materiile prime în bunuri sau realizează asamblarea, repararea ori întreţinerea unui sistem tehnic.

Un proces este un ansamblu de activităţi corelate sau în interacţiune care transformă elemente de intrare în elemente de ieşire.

Procesul de producţie cuprinde totalitatea proceselor folosite pentru transformarea materiilor prime şi a semifabricatelor în produse finite, pentru satisfacerea necesităţilor umane. Procesul de producţie cuprinde diferite categorii de procese : procese tehnologice de bază, procese auxiliare, procese de servire şi procese anexe.

Procesele tehnologice de bază sunt cele care contribuie direct la realizarea produselor finite, prin transformarea intrărilor în ieşiri; acestea sunt "procese de transformare" care transformă resursele de intrare în produse intermediare sau produse finite. În cazul produselor predominant mecanice, procesele tehnologice sunt: elaborarea semifabricatelor (prin turnare, forjare, sudare, formare etc.), procese de prelucrare, procese de asamblare, procese de control etc.

Procesele auxiliare şi procesele de servire asigură pregătirea, respectiv servirea proceselor de bază; acestea includ de exemplu: transportul materialelor şi produselor în procesul de producţie, fabricarea sculelor şi dispozitivelor, repararea şi întreţinerea utilajelor tehnologice etc.

Procesele anexe constau în valorificarea resurselor reziduale rezultate în producţie: colectarea deşeurilor, regenerarea emulsiilor etc.

Procesul de fabricaţie este un proces de producţie prin care se obţine un produs fabricat. Dicţionarul explicativ al limbii române[1] oferă următoarea definiţie : Procesul de fabricaţie este "totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiei prime şi a semifabricatelor în produse finite".

Procesul de fabricaţie cuprinde diferite procese tehnologice între care există legături funcţionale, procese prin care se realizează transformarea succesivă a materiei prime sau semifabricatelor în produse finite. În cazul produselor mecanice,procesul de fabricaţie este constituit din următoarele categorii de procese tehnologice.

Procesul de elaborare a semifabricatelor trebuie să asigure calitatea materialului şi proprietăţile fizico-mecanice impuse. Obţinerea semifabricatelor se poate realiza prin debitare din laminate, turnare, deformare la cald (forjare liberă, matriţare), deformare la rece sau sudare.

Procesul tehnologic de prelucrare (Machining process -în l. engleză; Usinage -în l. franceză) are ca funcţie modificarea formei geometrice şi a dimensiunilor piesei de prelucrat, a stării suprafeţelor (calităţii suprafeţelor) materialului sau semifabricatului, în scopul obţinerii piesei finite - ca rezultat al prelucrărilor prin aşchiere pe maşini-unelte. Piesa este prelucrată prin aşchiere, prin diferite procedee: strunjire, frezare, rabotare, mortezare, găurire etc.

Procesul tehnologic complet de prelucrare a piesei este descris în documentaţia tehnologică, de exemplu : Planul de operaţii pentru prelucrări mecanice (Routing sheet -în l. engleză; Gamme d'usinage -în l. franceză).

Procesul tehnologic de tratament termic şi acoperiri de suprafaţă urmăreşte asigurarea structurii necesare a materialului şi a proprietăţilor fizico-mecanice impuse. Tratamentele termice (călire, revenire, îmbătrânire etc.) sau termochimice (cementare, nitrurare etc.) aplicate în acest scop se realizează în general după etapa prelucrărilor de degroşare a piesei. Unele piese sunt supuse, de asemenea, unor tratamente de suprafaţă (brunare, cromare, nichelare, eloxare etc.) în scopul protecţiei suprafeţelor de acţiunea corozivă a mediului.

Procesul tehnologic de asamblare este partea finală a procesului de fabricaţie prin care se obţin complete de piese, subansambluri şi ansambluri care formează produsul final. Asamblarea unui subansamblu/ansamblu implică activităţi de asamblare a unor piese definitiv prelucrate sau a unor subansambluri, într-o succesiune bine stabilită, asigurând ajustajele şi condiţiile tehnice indicate în documentaţie.

Procesul tehnologic de control şi de încercare trebuie să asigure conformitatea produsului în fiecare etapă succesivă a procesului de fabricaţie şi ca produs final. Conformitatea produselor aflate în curs de fabricaţie trebuie verificată prin inspecţii sau încercări efectuate în puncte de inspecţie (control) adecvate din procesul de fabricaţie. În afară de inspecţiile sau încercările efectuate de operatorii maşinilor (autoinspecţii) se organizează puncte de inspecţie fixe, amplasate în succesiunea operaţiilor fluxului tehnologic.

Procesul tehnologic de recepţie a produsului finit. Recepţia produsului finit are obiectivul de a stabili dacă o unitate de produs ori un lot propus pentru livrare este acceptabil. Sunt disponibile mai multe variante de verificare a produsului finit.^[4]

٭inspecţii şi încercări de acceptare (recepţie) pentru a se asigura că produsul finit este conform condiţiilor specificate. Se pot efectua prin inspecţie 100% sau sub forma de inspecţie prin eşantionare;

٭inspecţie lot cu lot : se realizează inspecţia produselor prezentate într-o serie de loturi de produse finite, iar decizia de acceptare sau respingere se referă la loturile individuale de produse.

Considerând procesul tehnologic de prelucrare prin aşchiere ca sistem, elementele de intrare (input-uri) sunt: fluxul materialelor, fluxul de energie şi fluxul informaţiilor utilizate în procesul tehnologic, iar elementele de ieşire (output-uri): piesele finite şi informaţii la ieşire (abateri tehnologice apărute la execuţia operaţiilor tehnologice).Sub acţiunea fluxurilor de energie şi de informaţii la intrare, fluxul de materiale sau semifabricate se transformă, prin procesul de prelucrare pe diferite maşini-unelte cu ajutorul sculelor aşchietoare, în piese finite, această transformare a mulţimii intrărilor în mulţimea ieşirilor constituind funcţia sistemului-proces tehnologic. Fluxurile fizice de materiale, semifabricate, piese în curs de execuţie sunt supuse la constrângeri determinate de capacitatea sistemului de producţie, care poate limita abilitatea sistemului de a satisface aşteptările pentru piesele finite. Pentru ca procesele tehnologice să fie abordate ca sisteme, este necesar să fie evidenţiate caracteristicile acestora (caracteristici sistemice).Într-adevăr, se poate formula o definiţie funcţională a procesului tehnologic (care descrie funcţia acestuia) şi o definiţie structurală (care indică structura sistemului). În ceea ce priveşte funcţia sa, procesul tehnologic de prelucrare mecanică este un proces de transformare succesivă, cantitativă şi calitativă, a obiectelor muncii, din starea de semifabricate S₀ în starea de piese finite S_k, care constituie ieşiri funcţionale ale sistemului-proces. Transformările obiectului muncii prin prelucrări mecanice în cadrul operaţiilor succesive constau în modificarea formei geometrice, a dimensiunilor, a calităţii suprafeţelor, a poziţiei relative a suprafeţelor.

Din punct de vedere al structurii, procesul tehnologic de prelucrare reprezintă partea din procesul de fabricaţie care cuprinde totalitatea operaţiilor şi fazelor intercorelate, necesare pentru executarea pieselor finite, în cadrul unei unităţi de producţie. Elementele de structură ale procesului tehnologic (operaţii, faze) au ele însele o anumită structură. De regulă, procesele tehnologice de prelucrare pot fi divizate (detaliate cu un anumit grad de detaliere) în moduri diferite în operaţii, iar acestea în faze componente. Modificarea componenţei operaţiilor şi a numărului de operaţii ale procesului, prin schimbarea modului de divizare, conduce la modificarea structurii procesului tehnologic. Aceeaşi funcţie a sistemului-proces poate fi îndeplinită de procese tehnologice cu structuri diferite.

Procesele tehnologice, fiind sisteme complexe, prezintă următoarele caracteristici sistemice:

-sunt multidimensionale, în sensul că sunt formate dintr-un număr relativ mare de componente (operaţii şi faze);

-posedă o structură ierarhică : în cazul general, orice PT poate fi considerat ca o totalitate de sub-sisteme (operaţiile), iar fiecare dintre acestea se subdivide în sub-sisteme şi mai simple (fazele);

-prezintă intercorelaţii multiple care se exprimă printr-un număr mare de legături între sub-sisteme la acelaşi nivel ierarhic şi prin interdependenţe între diferitele niveluri ierarhice ale sistemului-proces tehnologic;

-sunt multicriteriale: pentru unele sub-sisteme componente, soluţiile optime se pot adopta pe baza mai multor criterii de optimizare;